Miercuri 28 Februarie

Ministerul Educației vrea să mute meditațiile din privat la școală: „Încercăm să le mutăm la școală”


Ministerul Educației vrea să mute meditațiile din privat la școală, prin includerea mai multor ore de pregătire suplimentară. Prevederea deja există și în legea actuală, dar sunt prevăzute până la trei ore. Acum, secretarul de stat Sorin Ion susține că o măsură inclusă în proiectul Legii învățământului preuniversitar se referă la meditațiile care ar urma să fie mutate la școală. 

Una din măsurile pe care le prevede proiectul legii învățământului preuniversitar este (…) că încercăm să mutăm această pregătire suplimentară sau meditații, cum ne place să le spunem, la școală”, a spus acesta. Astfel, ar urma să fie adăugate în norma didactică până la patru ore pe săptămână, potrivit secretarului de stat. Cu toate acestea, legea actuală prevede ca pot fi adăugate în norma didactică 2-3 ore pentru pregătirea remedială sau pentru cea de performanță.

Măsura este bine definită, pentru că norma profesorului, care actualmente este alcătuită doar din ore de predare-evaluare, poate fi compusă și din ore de pregătire suplimentară pentru elevi: fie pregătire remedială, fie pregătire de excelență. Și asta nu e deloc neglijabil, că vorbim până la aproape un sfert de normă. Vorbim de patru ore pe săptămână din 18 (care – n.red) pot constitui ore care actualmente la școală nu se plătesc", a spus secretarul de stat, potrivit edupedu.ro.

Conferențiar UBB Cluj: „În România va începe ”Marea Meditare”/ Sunt atât de profitabile încât ”sistemul” le vrea neapărat înapoi

Conferențiarul universitar clujean Ciprian Mihali se teme că prin revenirea la examenul de admitere la liceu va fi iarăși haos și reîncepe nebunia meditațiilor atât de profitabile

Așadar, după multe opintiri, amânări și răzgândiri, aflăm de la doamna ministru că se menține totuși examenul de admitere la liceu DUPĂ Evaluarea națională, ”dacă liceele la care există concurență doresc asta”. Singura concesie făcută egalității de șanse este că 40% din locurile la aceste licee rămân în repartizare computerizată. Pentru celelalte 60% începe Marea Meditare”, a comentat Ciprian Mihali, conf. univ la UBB Cluj și membru în Consiliul Director la Institutul Repere pentru Democrație.

Comentarii Facebook