Duminica 28 Aprilie

Mii de lei amenzi pe Autostrada Transilvania. Au fost verificate firmele care transportă persoane


Polițiștii de la Brigada Autostrăzi au făcut o razie rutieră pe Autostrada Transilvania, luni dimineața, între orele 06:00 - 10:00. 

Acțiunea s-a derulat pe tronsonul Câmpia Turzii - Nădășelu.

Verificările polițiștilor au vizat deținerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane, respectarea traseului şi a graficului de circulaţie, cu perioadele de conducere și pauzele prevăzute, respectarea capacității de încărcare a autovehiculelor, precum și valabilitatea celorlalte documente impuse de legislație.

De asemenea, s-a acționat pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, o constantă în cadrul controalelor derulate de polițiști, în scopul reducerii riscului rutier prevenirii unor evenimente negative.

În urma abaterilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002 și OG 37/2007, în valoare totală de 6580 de lei.

Comentarii Facebook