Luni 6 Februarie

Marius Nicoară era BEAT și a făcut un accident la Cluj. Senatorul PNL Cluj a lovit un taximetru VIDEO


Președintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a fost implicat într-un accident rutier, vineri seara, pe strada Eugen Ionesco din cartierul Zorilor.

Senatorul se întorcea de la o petrecere și se afla la volanul unui autoturism marca Skoda. Acesta a lovit din plin un taximetru.

Din primele informații, poliția l-a testat pe Marius Nicoară cu etilotestul și a a descoperit că senatorul avea o alcoolemie de 0.62 mg/l în aerul expirat.

 

Marius Nicoară a mai produs un accident și în 2013, pe Calea Turzii. Atunci nu consumase băuturi alcoolice. Vezi AICI detalii.


Vom reveni cu amănunte și fotografii

 

 

--------------------------------

 

 

UPDATE 

 

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs vineri seara, în jurul orei 23.45.

 

Vineri seara a avut loc un accident rutier ușor pe strada Eugen Ionesco din Cluj-Napoca. S-a produs o coliziune între două autoturisme. Conducătorul auto care ar fi produs accidentul, nepăstrând o distanță regulamentară în mers, a fost condus și la unitatea medicală pentru a i se recolta probe biologice.

 

În urma impactului, autoturismul acroșat, condus de un bărbat de 29 de ani, a fost proiectat în gardul unui imobil”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

 

 

Șoferul de 29 de ani a fost rănit ușor în urma accidentului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

-------------------------------------------

 

UPDATE 2

 

Senatorul a fost oprit de o echipă de reporteri la ieșirea de la Unitatea de Primiri Urgențe Cluj-Napoca, iar acesta a recunoscut că se afla la volanul autoturismului implicat în accident și că era băut

 

Reporter: "-Erati baut? Aveati viteza?” 

 

Marius Nicoara: “-Da!” 

 

Reporter: “-Deci dumneavoastra erati la volan?” 

 

Marius Nicoara: “-Da!” 

 

Reporter: “-Va pare rau pentru ce ati facut?” 

 

Marius Nicoara: “-Da, un mic accident”

 

Reporter: “-Ce alcoolemie aveati?”

 

Marius Nicoara: “-Nu aveam” 

 

Reporter: “-De ce sunteti aici?”

 

Marius Nicoara: “-Aveam, dar trebuie, asa sunt procedurile”

 

Reporter: “-Cu victima ati stat de vorba?”

 

Marius Nicoara: “-Nu exista victime"




 

 

 

-------------------------------

 

UPDATE 3

 

 

Contactat telefonic de reporterii Știri de Cluj, senatorul Marius Nicoară a recunoscut că vina accidentului îi aparține.

 

Era polei, dar nu vreau să nu fiu bărbat și să dau vina pe vreme. Am lovit un taximetrist. Am frânat prea târziu. El voia să o ia la stânga, iar eu l-am lovit, l-am proiectat într-un gard. Asta este tot ce s-a întâmplat. Nu aveam viteză uriașă, dar aveam atâta viteză încât nu s-a oprit mașina”, a declarat senatorul Marius Nicoară pentru Știri de Cluj.

 

De asemenea, acesta susține că a băut doar un cocktail, dar a vrut să meargă să i se recolteze probe biologice, ”pentu a nu exista discuții”.

 

Am cerut să fiu dus, ca să nu fie discuții. Am apucat să beau un cocktail. Nu contează cât alcool avea, dar nu vreau să existe discuții apoi”, a mai precizat Nicoară.

Comentarii Facebook