Luni 22 Aprilie

La Cluj, se rejudecă crima din lift, comisă acum 14 ani într-un bloc din Mărăști

 

Crima din lift comisă acum 14 ani într-un bloc din Mărăști va fi rejudecată, la Tribunalul Cluj. La proces va veni și bărbatul care s-a autodenunțat, dar și cel care este condamnat deja pentru acest omor.

 

În 2 aprilie, la Tribunalul Cluj va avea loc primul termen al procesului. O studentă a fost ucisă cu bestialitate într-un lift în 2001, iar judecătorii l-au găsit vinovat și condamnat la 19 ani de închisoare pe Florin Bodrog, 34 de ani. Cazul va rediscutat, iar probele reanalizate, după ce un alt clujean s-a autodenunțat la IPJ Cluj, în acest an, spunând că el a comis de fapt crima. 

 

Bologh spune că a recunoscut crima în primă fază pentru că a fost presat de polițiști. El susține și acum că a tâlhărit-o pe studenta Andreea Demeter, care revenea acasă de la discotecă, dar că nu a omorât-o. 

 

Florin Bologh a făcut patru cereri de revizuire, în 2007, 2009, 2010 și 2011, dar acestea au fost respinse de judecători. 

 

Un clujean s-a predat la Poliție spunând că a comis o CRIMĂ acum 14 ani! ȘOCUL e altul

 

În ianuarie 2015, cazul a fost dat peste cap de apariția lui Adrian Pop, care a spus că el a comis de fapt crima din 2001 și că nu a mai rezistat presiunii. ”Nu mai țin minte bine anul, am omorat o tânără, nu că am vrut, așa s-a întâmplat. M-am certat cu prietena și am ieșit în oraș. Eu am intrat pe Aurel Vlaicu, am zis să mă plimb, să mă mai liniștesc. În față mi-a apărut o domnișoară. Nu cred că a durat două minute și am intrat după ea. Avea peste 20 de ani. Am intrat după ea în bloc și am început să o lovesc cu pumnii, i-am luat geanta, a căzut pe jos și am fugit”, a mărturisit Adrian Pop.

 

Andreea Demeter a murit ca urmare a loviturilor suferite. Ea s-a înecat cu prorpiul sânge, după ce a căzut inconștientă sub loviturile atacatorului.

 

Surse din justiția clujeană au explicat că ”judecătorul este chemat să administreze noi probe solicitate de Bodrog. Acesta a cerut să fie comparate amprentele ADN și cele palmare găsite la fața locului, cu cele ale lui Pop”.

 

AMĂNUNTE despre cazul clujeanului care s-a predat la Poliție spunând că a comis o CRIMĂ acum 14 ani. Ce spun anchetatorii

Comentarii Facebook