FOTO. Intervenţie în forţă a luptătorilor S.A.S în Cluj-Napoca, pentru a potoli bărbatul care și-a sechestrat și amenințat soția


Au fost câteva ore de coșmar în această dimineață pentru o femeie din Cluj-Napoca. Soțul său, cetățean american, a sechestrat-o și a amenințat-o cu moartea. Luptătorii din cadrul Serviciului Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS) au fost chemaţi să intervină pentru a potoli bărbatul violent care urcase pe acoperișul casei, „înarmat” cu o lingură.

Înainte să vină poliția, femeia a reușit să fugă la vecini. Victima a scăpat de agresor după ce a fost bătută, bărbatul însă nu s-a oprit la agresiunile fizice asupra soției. Acesta a urcat în podul casei și s-a blocat acolo, se pare că cetățeanul american ar avea probleme psihice.

După mai multe ore de negocieri, când bărbatul s-a simţit încercuit, a spart ţiglele de pe casă şi a urcat pe acoperiş. Acela a fost şi locul unde a fost încătuşat de poliţişti. A fost urcat în Ambulanţă şi dus la Unitatea de Primiri Urgenţe, de unde va fi transferat la un spital de psihiatrie.

sas2.jpeg

La data de 19 martie a.c., în jurul orei 10.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată printr-un apel la SNUAU 112, despre faptul că, într-o locuința situată pe strada Senina, o femeie ar fi fost victima unei agresiuni fizice, existând posibilitatea de a fi sechestrată de soțul acesteia.

În baza sesizării, s-au format cu operativitate echipajele de intervenție, la locație deplasându-se polițiștii Secției 1 Poliție, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și echipaje medicale.

La momentul sosirii echipajelor de intervenție la locația respectivă, femeia se afla în afara imobilului, însă bărbatul în cauză se blocase în locuință, ulterior în podul imobilului.

După negocierile purtate cu acesta, luptătorii Serviciului pentru Actiuni Speciale au intervenit în forță, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, fiind extras din interiorul locuinței. A fost transportat apoi la o unitate medicală de specialitate.

De asemenea, și femeia, în vârstă de 27 de ani, a primit îngrijiri medicale.

În cauză, au fost demarate cercetări din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în cadrul dosarului penal urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs evenimentul.”, transmite IPJ Cluj.

rtgg.jpeg

Foto principala: Captura video/Observator

Comentarii Facebook