Vineri 5 Iunie

Institutul de Speologie din Cluj, primul din lumea, sărbătorește 100 de ani de la înființare - FOTO


Institutul de Speologie din Cluj, primul din lumea, sărbătorește 100 de ani de la votarea actului care a stat la baza înființării primului institut de speologie din lume, în România, la Cluj. Institutul a funcționat fără întrerupere până în prezent;

Obiecte ce au aparținut lui Emil Racoviță au fost descoperite recent, în urma reamenajării unei magazii din Institut: artefactele și documentele vor fi incluse într-o expoziție care va fi deschisă în curând.

Institutul a pregătit pentru acest an o serie de evenimente al căror scop este de a-i atrage pe vizitatori căstre fascinanta lume a peșterilor.

În ședința Adunării Deputaţilor din 26 februarie 1920 a fost adoptat, cu majoritate de una sută şaptezeci şi opt voturi contra cinci, Contractul care stipula detaliile înființării primului Institut de Speologie din lume. Semnatar din partea Adunării Deputaților este președintele acesteia, în persoana lui Nicolae Iorga.

Chiar dacă institute sau instituții din țară își arogă aniversarea centenarului Institutului de Speologie, primul institut de speologie din lume a fost înființat și a funcționat fără întrerupere la Cluj. Deși a funcționat din 1920, principiul centralismului comunist a făcut ca acest institut să ajungă un compartiment al unui Institut de Speologie înființat la București în 1956, datorită intervenție politice a lui Traian Orghidan, un prieten a regimului Gheorghiu-Dej, de altfel un prolific biolog și pasionat de peșteri.  

Primul Institut de Speologie din lume funcționează încă în spațiile în care a fost înființat, are în continuare obiectele, arhiva, biblioteca lui Emil Racoviță, chiar și mobilierul proiectat de acesta pentru beneficiul Institutului. 

Celor doritori să cunoască din secretele speologiei sau ale acestui institut, să înțeleagă geniul lui Emil Racoviță și să vadă ce înseamnă să fi speolog în ziua de azi și care sunt cercetările pe care le desfășoară azi Institutul de Speologie din Cluj, le anunțăm viitoarele evenimente:

Deschiderea expoziției “Emil Racoviță + Speologie = 100 ani”, organizată cu obiecte originale din arhiva și biblioteca Institutului de Speologie din Cluj. Majoritatea obiectelor expuse sunt descoperite recent în urma amenajării fostei magazii a Institutului (vezi foto jos). Expoziția va fi organizată la Muzeul de Zoologie al Universității Babeș-Bolyai, 24 aprilie 2020;

Ziua porților deschise la primul institut de speologie din lume”, în care vom organiza vizite ghidate în biroul lui Emil Racovița, la masa lui de lucru, în biblioteca pe care a adus-o din Franța, dar și pentru vizitarea noilor laboratoare și descoperirea lumii subterane prin prisma cercetărilor din secolul XXI, 24 aprilie 2020;

Organizarea celei de-a „25-a ediții a Conferinței Internaționale de Biologie Subterană”, care adună cercetători de pe 5 continente. Conferința, organizată cu sprijinul Universității „1 Decembrie 1918” de la Alba Iulia, în orașul în care s-a decis Unirea, datorită căreia s-a înființat un institut de speologie la Cluj. Conferința va debuta cu o sesiune despre istoricul cercetărilor biospeologice din lume și aportul lui Emil Racoviță la dezvoltarea acestei științe, pe care tot el a definit-o. Această sesiune istorică va continua cu 4 zile de comunicări și o excursie prin Munții Apuseni, prin peșterile cercetate de Emil Racoviță, 28 iunie – 4 iulie 2020.

Comentarii Facebook