Vineri 9 Decembrie

Incendiu în parcul industrial Tetarom din Cluj Napoca. Doi bărbați au ajuns la spital cu arsuri!


Pompierii clujeni au intervenit în această dimineață la un incendiu care a cuprins celula electrică a unei hale situate în Parcul Industrial Tetarom. Din primele informații, doi bărbați au fost transportați de urgență la spital, cu arsuri. 

Apelul de urgență a venit la ora 10:44, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară și două echipaje SMURD de terapie intensivă. Incendiul a fost păstrat în limitele în care a fost găsit, manifestandu-se la mai multe componente ale celulei electrice. Doi bărbați de 48 și 36 de ani au suferit arsuri, fiind transportați la spital. Ambii erau conștienți și cooperanți.”, anunță ISU Cluj. 

Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare. 

În această dimineață, în jurul orei 10.45, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre un incendiu, înregistrat într-o hală din Parcul Industrial Tetarom. În cadrul cercetărilor preliminare efectuate la fața locului s-a stabilit că doi bărbați, în vârstă de 36 și 48 de ani, care desfășurau activități de mentenanță la un punct de distribuire curent electric au fost răniți, fiind transportați la o unitate medicală.

La locul evenimentului au fost solicitați și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă, iar cercetările sunt continuate sub aspectul  infracțiunilor de neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.”, anunță IPJ Cluj. 

Comentarii Facebook