Joi 29 Iulie

Incendiu cu un mort pe Brâncuși. A murit bătrânul care aduna deșeuri în curte - VIDEO


Trei autospeciale pentru stins incendii, o autoscară și un echipaj SMURD au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit, situată pe strada Constantin Brâncuși din municipiul Cluj-Napoca.

Incendiu pe strada Constantin Brâncuși - Casa ardea ca o torță

Alerta a fost dată în jurul orei 1.20, iar pompierii au găsit casa cuprinsă în totalitate de flăcări, respectiv interiorul casei și acoperișul acesteia. De asemenea, în interior a fost găsit corpul unui bărbat, în vârstă de cca 80 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața, fără posibilitatea de a fi aplicate manevrele de resuscitare.

Incendiu Constantin Brâncuși Cluj, în Gheorgheni. A ars o casă - Galerie FOTO

Intervenția pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de deșeuri care era adunată înăuntrul casei și de faptul că din cauza improvizațiilor electrice nu s-a putut opri de la început alimentarea cu energie electrică.

Incendiu pe Constantin Brâncuși - În curtea casei erau zeci de kilograme de lemn adunat din gunoaie

Operațiunile de stingere și înlăturarea a efectelor negative ale incendiului au durat mai bine de 4 ore, iar ulterior o autospecială a rămas pentru supravegherea zonei, având în vedere că deșeurile angrenate în ardere prezentau riscul de a se reaprinde din cauza focarelor care au ars mocnit.

Casa, cu o suprafață de circa 60mp, a fost distrusă în totalitate, iar intervenția pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la imobilul alipit de aceasta.

Incendiu pe Constantin Brâncuși - Instalația electrică era improvizată

Din primele cercetări se pare că incendiul a pornit de la improvizații ale instalației electrice. Persoana care locuia acolo, un bătrân de 80 de ani, era cunoscut în toată zona. Acesta nu asculta, cu toate că vecinii s-au plâns că deșeurile din lemn adunate de el atrag rozătoarele și reprezintă un pericol public. 

Casa era într-o avansată stare de degradare, iar instalația electrică era rudimentară.

Comentarii Facebook