Iarna a venit mai repede! Prima ninsoare a acoperit munții, iar jandarmii trag un semnal de alarmă VIDEO


Iarna a cuprins mai multe zone din România, la finalul lunii septembrie, iar de curând, în Munții Maramureșului ninge abundent, iar la la altitudini de peste 1500 de metri s-a depus deja un strat consistent de zăpadă.

Peisajele de poveste atrag turiștii, însă autoritățile recomandă prudență maximă. Jandarmii montani îi sfătuiesc pe drumeți să fie echipați corespunzător, să verifice prognoza meteo înainte de plecare și să evite traseele unde a fost semnalată prezența animalelor sălbatice. 

CITEȘTE ȘI: Iarna își face simțită prezența! A căzut prima zăpadă la munte, iar temperaturile au scăzut drastic. Cum va fi vremea la Cluj FOTO

Totodată, aceștia îi îndeamnă pe turiști să nu pornească singuri la drum, să anunțe cabanierii sau jandarmii asupra rutei alese și să aibă în rucsac echipament de bază: lanternă, trusă de prim-ajutor, apă și alimente.

Echipajele de jandarmi montani patrulează în zonă, iar în caz de dificultăți, turiștii sunt rugați să sune imediat la numărul unic de urgență 112.


Comentarii Facebook