Hoții nu mai au teamă la Cluj? Trei bărbați au fost reținuți după ce au spart o locuință din Mărăști în plină zi


Polițiștii clujeni au depistat și reținut, ieri, trei bărbați acuzați de comitererea unui furt dintr-o locuință de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 13.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi telefonic cu privire la un posibil furt dintr-un imobil din cartierul Mărăști, Cluj-Napoca”, informează IPJ Cluj.

Astfel, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție s-au deplasat rapid la fața locului și au reușit identificarea şi reţinerea unui bărbat de 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Alți doi bărbați, cu care acesta ar fi acționat, au reușit să fugă de la fața locului, abandonând un aparat de sudură şi un televizor LCD, bunuri sustrase din locuință.

În urma investigațiilor efectuate, au fost identificați în scurt timp și ceilalți doi bărbați, stabilindu-se că este vorba despre doi bărbați de 22 şi 29 de ani, din Cluj-Napoca și Cășeiu.

Faţă de cei trei, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. 

Mulțumim cetățenilor care au un rol activ și sesizează în timp util faptele ilegale organelor de poliție. Depistarea rapidă a persoanelor bănuite de furturi nu ar fi fost posibilă fără concursul cetățenilor cu spirit civic!”, mai transmit oamenii legii.

Comentarii Facebook