Marti 23 Iulie

Hoți de motorină, prinși în flagrant de paznici la Cluj


Polițiștii clujeni au fost sesizați de paznicii unei societăți că doi bărbați fură motorină din rezervoarele utilajelor din curtea societății.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 06.30, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secţia 7 Poliţie au intervenit la o sesizare conform căreia agenţii de pază ai unei societăţi comerciale ar fi depistat 2 bărbaţi în timp ce sustrăgeau motorină din rezervoarele unor utilaje aflate în curtea societăţii”, informează IPJ Cluj.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, identificând doi bărbaţi în vârstă de 31 şi 34 de ani, ambii din comuna Petreştii de Sus, judeţul Cluj. 

Mai exact, cei doi bărbaţi ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din cartierul Someșeni, prin escaladarea gardului, sustrăgând fiecare câte o canistră cu câte 20 de litri de motorină din rezervoarele utilajelor parcate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.



FOTO: Arhivă

Comentarii Facebook