Miercuri 20 Noiembrie

Gabriela Ciot, propunerea pentru postul de comisar european, a plagiat o lucrare alături de Vasile Pușcaș


Gabriela Ciot, candidatul de rezervă pentru funcția de comisar european a avut o carieră fulminantă la UBB Cluj, după ce l-a cunoscut pe Vasile Pușcaș, fostul negociator șef al României cu UE, iar acum se dovedește că a plagiat o lucrare în proporție de 70%. 

Prim-autor al textului în cauză este Vasile Pușcaș, fostul negociator-șef al României cu Uniunea Europeană (UE), care a coordonat și lucrarea de doctorat a Gabrielei Ciot și care a fost și în comisia de concurs când aceasta a obținut postul de conferențiar la UBB Cluj, la Facultatea de Studii Europene. 

Gabriela Ciot și-a început cariera universitară în 1999 ca preparator la Universitatea din Oradea, iar apoi a ajuns lector și conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. 

În 2009, l-a cunoscut pe Vasile Pușcaș, alături de care și-a susținut doctoratul în domeniul Relațiile Internaționale și Studii Europene la Facultatea de Studii Europene a UBB, iar apoi s-a mutat de la UTCN la UBB, renunțând complet la pregătirea ei în psihopedagocie, pentru specializarea de studii europene, cu mult mai multe opțiuni. 

Pentru a ajunge conferențiar la Facultatea de Studii Europene, Gabriela Ciot avea nevoie și de articole științifice în domeniul relațiilor internaționale. Alături de Vasile Pușcaș, Ciot a publicat un articol copiat în proporție de 70%, conform Pressone

Articolul științific ”Psychological Factors in Foreign Policy Decision-Making (I): Decision-Making Models” este publicat în Studia Universitatis Psychologia-Paedagogia, revistă care aparține UBB, și este plagiat aproape în totalitate. 

Gabriela Ciot și-a ascuns cât a putut de bine CV-ul, dar acesta a apărut într-un loc, pe site-ul Camerei Deputaților, într-un document emis de Ministerul Afacerilor Externe, unde Ciot este acum secretar de stat. CV -ul nu se găsește nici pe site -urile UBB, nici la MAE.

Ea are 12 lucrări didactice, 54 de lucrări științifice publicate în reviste de prestigiu sau autor de volume ale unor conferințe indexate în baze de date (din care 12 în reviste indexate ISI, B+, și volume ale conferințelor indexate ISI sau în baze de date internaționale), a 9 cărți, ca unic autor, a unei cărți pe care a coordonat-o individual, a 3 cărți coordonate în grup și a 17 capitole publicate în volume colective.

Gabriela Ciot și-a păstrat catredra de la UBB, dar este și secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe. 

Pentru că nu merge la cursuri, în iulie 2019, studenții de la UBB au cerut, printr-o petiție adresată decanului Nicolae Păun, verificări formale legate de îndeplinirea de către Gabriela Ciot a obligațiilor privitoare la orele de curs. Nicio măsură nu s-a luat, pentru că Gabriela Ciot este foarte bine ancorată în lumea puterii.

Comentarii Facebook