FOTO. Au fost finalizate lucrările de refacere a două drumuri județene, situate pe raza comunelor Mica și Vad


Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de întreținere care au vizat refacerea drumurilor județene 172F și 109E. Deteriorarea celor două sectoare a fost determinată de devierea traficului greu prin localitățile situate pe raza comunelor Mica și Vad, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a podului peste râul Someș, din municipiul Dej. 

E o veste bună pe care o dăm atât locuitorilor din zonă cât și numeroșilor participanți la trafic ce optează pentru aceste rute. Ambele drumuri se prezintă acum în condiții optime de circulație”, transmite președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

s2.jpeg

Intervențiile de remediere a sistemului rutier pe cele două drumuri județene s-au desfășurat pe o lungime însumată de aproape 25 de kilometri, respectiv 9,62 kilometri pe raza comunei Mica (DJ 172F) și 15,29 kilometri pe raza comunei Vad (DJ 109E).

În funcție de starea de degradare a celor două drumuri, lucrările au constat în frezarea zonelor deteriorate, realizarea stratului de blocaj din piatră brută, refacerea fundației din piatră brută și din balast, plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice, refacerea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea de podețe, montarea de parapeți metalici și așternerea de covor asfaltic. 

În perioada imediat următoare vor fi realizate și marcajele rutiere, în zilele în care condițiile meteorologice vor fi prielnice desfășurării acestui tip de lucrări.

Comentarii Facebook