Miercuri 11 Decembrie

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, reținută 24 de ore. Mita era luată ca director al Spitalului din Baia Mare


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 februarie 2020, a fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, acum manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, județul Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

Procurorii susțin că: ”În perioada decembrie 2019 - 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus (n.red. manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare), ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect ”proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.

În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 29 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”.

Comentarii Facebook