Femeia dispărută din Cluj a fost găsită în pădure, anunță polițiștii clujeni - VIDEO


Femeia din localitatea Plopi, județul Cluj, care a dispărut vineri după ce a plecat de acasă înspre o zonă împădurită din localitate, a fost găsită. Amintim că, aceasta plecase de acasă în seara de vineri, în jurul orei 18.00 înspre o zonă împădurită din localitate, cu scopul de a ajunge la o mănăstire, de atunci familia nu mai auzise nimic de ea. 

„La data de 12 aprilie a.c, în jurul orei 22.40, Secția 9 Poliție Rurală Turda  a fost sesizată despre faptul că HRISTEA IOANA-NICOLETA, în vârstă de 39 de ani din localitatea Plopi, comuna Valea Ierii, a plecat de la domiciliu la aceeași dată, în jurul orei 18.00 înspre o zona împădurită din localitate, cu scopul de a ajunge la o mănăstire și nu a revenit.

La momentul plecării aceasta era îmbrăcată cu o rochie fără mâneci, de culoare bleumarin, cu motive florale de culoare gri, purta doar șosete în picioare.

În urma sesizării dispariției femeii pe timp de noapte, în condiții de teren accidentat și de munte, s-au format cu operativitate echipe pentru căutarea acesteia, formate din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cei ai Poliției municipiului Turda-Secția 9 Poliție Rurală, jandarmi din cadrul IJJ Cluj, salvamontiști ai Serviciului Salvamont Cluj, voluntari din cadrul Asociației Medical International Rescue, Asociația Câini de Salvare Transilvania, CERT Transilvania.

De asemenea, au fost demarate eforturi pentru găsirea femeiii și sprijinirea misiunii și la nivelul localității, unde comunitatea și reprezentanții autorităților locale s-au alăturat căutărilor din pădure.

Pe timpul nopții aproximativ 100 de persoane au periat zona în care existau informații că s-ar fi aflat femeia, fiind utilizate inclusiv mijloace tehnice cu termoviziune.

Căutările au fost oprite la ora 04.00 în această dimineață și reluate la ora 09.00, la aproximativ o oră fiind găsită și femeia, în condiții bune de sănătate, însă pe fondul unor probleme de natură personală nu s-a putut stabili motivul plecării. Inspectoratul de Poliție Județean Cluj adresează mulțumirii tuturor persoanelor care s-au alăturat demersului de găsire a femeii, misiunea fiind încheiată cu succes!”, transmit cei de la IPJ Cluj. 

1.jpeg

Comentarii Facebook