Escrocherie de „aur” pe străzile Clujului: Un șofer străin oprește clujenii și vrea să le vândă bijuterii false: „E o metodă de înșelătorie clasică”
Un clujean povestește că a trecut printr-o situație cel puțin suspectă în weekend, în zona Calea Turzii - Buna Ziua. Potrivit relatării sale, un bărbat străin, care conducea Mercedes visiniu, mai vechi, cu numere de Anglia și volan pe partea dreaptă, l-a abordat cerându-i ajutor. Acesta susținea că are probleme la motor și că, pentru a obține bani de reparații, îi poate vinde „inelul său de aur” la un preț avantajos.
Escrocherie clasică, întâlnită în mai multe orașe din România
Clujeanul a refuzat și a mers mai departe, însă surpriza a venit câteva zile mai târziu, când a zărit din nou același individ în aceeași zonă, încercând probabil să abordeze alte persoane. Clujeanul a înțeles că este vorba despre o metodă de înșelăciune bine-cunoscută: indivizi care oferă spre vânzare bijuterii false, prezentate drept „aur veritabil”, în schimbul unor sume consistente de bani.
„În weekend m-a abordat un domn străn (care vorbea puțină română). Era în mașină, mi-a spus că are probleme la motor etc. și că are nevoie de bani pentru reparații și de aceea îmi vinde inelul lui de „aur" la un preț bun. Azi l-am văzut iarăți în zona respectivă (Calea Turzii / strada Bună Ziua). E o metodă de înșelătorie clasică. Mercedes Sedan mai vechi, vișiniu, numere de Anglia și volan pe dreapta. Domnul arăta a străin și are o pălăriuță albă.”, povestește acesta.
Ce pot face clujenii care întâlnesc astfel de situații
Întrebarea clujeanului este una firească: merită făcută o reclamație la poliție? Experții în securitate atrag atenția că da, orice tentativă de înșelăciune trebuie raportată, chiar dacă pare minoră. Poliția poate identifica un tipar și poate lua măsuri împotriva persoanelor care practică aceste metode „neortodoxe”.
1 Comentariu