Emoții mari la Cluj-Napoca! Peste 180 de cupluri au sărbătorit Nunta de Aur și au fost premiate cu câte 1.000 de lei de Primărie
Peste 180 de cupluri din Cluj-Napoca au sărbătorit „Nunta de Aur” în cadrul unor ceremonii speciale organizate de Primărie
Peste 180 de cupluri din Cluj-Napoca care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă au fost celebrate, în perioada sărbătorilor de iarnă, în cadrul unor evenimente speciale organizate de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Ceremoniile dedicate „Nunții de Aur” au avut loc în ultimele săptămâni ale anului, într-un cadru festiv, la Casino – Centrul de Cultură Urbană.
Administrația locală a organizat trei ceremonii distincte, dedicate cuplurilor clujene care au reușit să parcurgă împreună cinci decenii de viață în doi. Evenimentele s-au desfășurat într-o atmosferă specifică sărbătorilor de iarnă, cu decoruri festive, momente muzicale și colinde tradiționale, menite să creeze un cadru emoționant pentru participanți.
Fiecare cuplu a fost premiat cu un stimulent financiar simbolic în valoare de 1.000 de lei, oferit de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Pe lângă suma de bani, seniorii au primit o floare și o diplomă aniversară, ca semn de recunoștință pentru exemplul de stabilitate și continuitate oferit comunității clujene.
Mesajul primarului Emil Boc: „Un exemplu de valori care stau la baza unei comunități puternice”
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis un mesaj emoționant cu această ocazie, subliniind importanța familiei și a valorilor promovate de cuplurile care au atins pragul impresionant al celor 50 de ani de căsătorie.
„Cincizeci de ani petrecuți alături înseamnă peste 18.000 de zile de sprijin reciproc, respect, răbdare, momente frumoase și provocări depășite împreună. Mă bucur să pot reprezenta comunitatea clujeană în momente atât de emoționante și să transmit seniorilor recunoștința noastră pentru exemplul de stabilitate, dedicare și valori pe care le promovează și care stau la baza unei comunități puternice”, a transmis edilul.
Cum se pot înscrie cuplurile pentru „Nunta de Aur” la Cluj-Napoca
Primăria Cluj-Napoca le reamintește clujenilor că programul dedicat „Nunții de Aur” este unul permanent, iar cuplurile eligibile se pot înscrie pe tot parcursul anului. Cererile pot fi depuse fie online, pe site-ul oficial al instituției, www.primariaclujnapoca.ro, fie fizic, la registratura Primăriei sau la primăriile de cartier.
Inițiativa face parte dintr-un program mai amplu al administrației locale, prin care sunt sprijiniți seniorii și este recunoscut rolul acestora în dezvoltarea și coeziunea comunității clujene.
0 Comentarii