Miercuri 31 Decembrie

Pericol iminent pe drumuri: Pe o stradă din Cluj mașinile derapează chiar și cu cauciucuri de iarnă. Locuitorii cer intervenția rapidă a autorităților

Pericol pe strada Frunzișului din Cluj: Mașinile alunecă chiar și cu cauciucuri de iarnă, locuitorii cer intervenție rapidă

Clujenii care locuiesc în zona blocurilor Azoria trag un semnal de alarmă privind starea periculoasă a străzii Frunzișului 91A. Conform unei sesizări trimise autorităților locale, rampa din zonă devine impracticabilă în timpul iernii, mașinile alunecând chiar și dacă sunt echipate cu cauciucuri de iarnă.

Cetățenii atrag atenția că strada și rampa au fost cedate Primăriei Cluj, ceea ce înseamnă că sunt bun public și necesită întreținere corespunzătoare. „Mașinile nu pot fi controlate la coborâre, iar la urcare se pot ridica doar până la mijlocul pantei, după care încep să alunece incontrolabil la vale”, transmit locuitorii.

Aceștia solicită intervenția rapidă a autorităților pentru a arunca sare și a asigura condiții de siguranță pe tronsonul afectat, prevenind astfel posibile accidente și pagube materiale.

Comentarii Facebook