Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apărării, cercetat de către DNA Cluj VIDEO


Procurorii DNA din Cluj au demarat o anchetă în care sunt implicaţi fiul actualului ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu şi fostul ministru de la Apărare, Teodor Atanasiu.

 

Cei doi au fost aduşi la DNA Cluj cu mandate de aducere.

 

Dumitru Samson şi fostul ministru de la Apărare, Teodor Atanasiu sunt cercetaţi cu privire la fraudele din timpul referendumului din data de 29 iulie 2012. Aceştia ar fi apelat la anumiţi interlopi pentru a aduce oameni la vot.

 

"Este vorba şi de alte persoane din PNL Alba care ar fi apelat la intelopi pentru aducerea oamenilor la vot. Unu dintre cei 3 interlopi este cu siguranţă din Alba, aşa am văzut, dar nu îi cunosc pe niciunului dintre ei. Cât despre fiul domnului Dobriţoiu, nici pe el nu îl cunosc. Am fost adus aici pe motive de turism electoral", a declarat Teodor Atanasiu.

 
VIDEO Fostul ministru al Apărării, la DNA Cluj. Vezi ce DECLARAŢII a făcut Teodor Atanasiu

 

"Am fost citat într-un dosar DNA pe motiv de turism electoral. Am fost invocat pe motiv de ...ceva..cumpărare de voturi sau cumpărare de influenţă, să meargă lumea la vot sau aşa ceva. Sunt aici în calitate de preşedinte al PNL Alba şi am înţeles că noi, liberalii, în toată Transilvania am făcut o lovitură de stat  să-l dăm jos pe Băsescu", a mai declarat preşedintele PNL Alba.

 

Teodor Atanasiu a mai precizat, ironic, că preşedintele interimar Crin Antonescu şi preşedintele PNL Cluj Marius Nicoară i-ar fi plătit pe cetăţeni pentru a se prezenta la vot şi pentru a pune ştampila pe DA.

 

___________________________________________________________________________________________________________________

UPDATE

 

Fiul ministrului Apărării Dumitru Samson este încă în sediul DNA Cluj.

 

___________________________________________________________________________________________________________________

UPDATE 1

 

Samson Dumitru a părăsit sediul DNA Cluj în urmă cu circa 30 de minute. Fiul ministrului Apărării a fost însoţit de avocatul lui. Niciunul dintre cei doi nu au făcut nicio declaraţie de presă.

Comentarii Facebook