Două persoane intoxicate cu fum în incendiul din blocul de pe strada Republicii din Cluj. 6 persoane evacuate de pompieri, 10 autoevacuate/O pisică a murit
Incendiu pe strada Republicii din Cluj-Napoca: două persoane intoxicate cu fum, 16 evacuate
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament al unui imobil de pe strada Republicii. Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați și au fost localizate rapid.
În timpul intervenției, șase persoane au fost evacuate de echipajele de pompieri, iar alte zece s-au autoevacuat din clădire. Dintre acestea, două persoane au suferit ușoară intoxicație cu fum și au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale, fără a fi necesar transportul la spital.
Incendiul a afectat o cameră a apartamentului și bunurile din interior, iar restul locuinței a fost inundat cu fum. Din păcate, o pisică nu a putut fi salvată, însă o a doua a fost salvată în siguranță.
La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD. Potrivit pompierilor, cel mai probabil incendiul a fost cauzat de o defecțiune electrică.
Intervenția a fost finalizată, iar autoritățile nu au raportat alte persoane rănite.
Citește și
0 Comentarii