Duminica 28 Aprilie

Dosar penal, după ce mii de persoane s-au îmbulzit la Aeroportul Cluj pentru a pleca la muncă în străinătate


Mii de oameni au luat cu asalt Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj, joi, pentru a pleca la muncă în Germania. Cu toate că intrarea în terminalul aeroportului a fost restrânsă și s-au respectat măsurile de distanțare, în afara acestuia, oamenii se îmbulzeau și nu respectau distanța regulamentară prevăzută de 

Cursele sunt organizate de un operator privat, care a gestionat prost situația. I-a adus pe oameni grămadă, în condițiile în care zborurile charter sunt programate să plece de la 13.00 la 21.00, aproximativ. Intră controlat în aerogară. Problema e în exterior. Am trimis jandarmi și forte ale poliției pentru a-i dispersa pe oameni”, a spus prefectul Clujului.

În acest caz a fost deschis un dosar penal în rem pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Urmare a  imaginilor și informațiilor apărute în spațiul public privind situația de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, vă informăm că la nivelul Secția Regională de Poliție Transportui Cluj Napoca a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 352 Cod Penal sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca. 

În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul S.R.P.T. Cluj-Napoca, în temeiul art. 292 Cod de Procedura Penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 Cod Penal, în cauza privind situația persoanelor aflate in cursul acestei dimineți pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj”, informează IPJ Cluj.

Cauza se afla sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook