Dezmăț în camera unui hotel din Cluj! Participanții sunt căutați acum pentru că organizatorul are ”boala bolilor” - EXCLUSIV


Persoanele care au participat la o orgie sexuală în Cluj, în weekendul 16 - 18 decembrie, sunt căutate acum de unul dintre petrecăreți, după ce acesta a aflat că Mircea, organizatorul destrăbălării, are SIDA.

Pentru orgia de la Cluj a fost închiriată camera 409, de la etajul 4 al Hotelului Belvedere, fiind invitați cel puțin 10 bărbați, doi din Bacău, unul din Piatra Neamț (un student la drept) și restul din Cluj.

Am aflat ulterior că este vorba despre o persoană care are Sida. A avut loc la hotelul Belvedere o petrecere, unde a avut loc orgia sexuală, cu participarea a zece persoane.

Una din persoane este infectata cu HIV. Eu am anunțat deja o persoană despre cele aflate, dar pe celelalte nu le cunosc. Majoritatea persoanelor care au participat sunt din Cluj”, ne-a relatat Sorin, care vrea ca toți cei care au participat să meargă la medic. 

Mircea ar fi cel care a închiriat camera și care ar fi cumpărat drogurile. ”Individul care are Sida se numește Mircea… Am fost cu el la Cluj, de la Bacău la Cluj. Ne-am cazat la Hotel Belvedere de vineri pana duminica… Aici s-au cumpărat droguri de către Mircea, o  cantitate mare... Seara s-au adunat mai multe personae, vreo 10 în camera 409 și s-a făcut sex… s-au consumat droguri…”, ne-a mai spus Sorin.

Grupul s-a despărțit în termeni amiabili, iar Sorin și Mircea au pornit spre casă, pe drumul spre Bacău. 

Pe drumul dintre Piatra Neamț și Bacău, procurorii DIICOT au oprit mașina condusă de Mircea și au găsit droguri, conform celor relatate de Sorin. ”Cei care au făcut flagrant au spus că acesta are Sida. Mi-au spus ”Știi că are Sida?”. Atunci am făcut plângere penală împotriva lui. Dobitoc dracului!”, a mai relatat Sorin.

Poliția Bacău a confirmat pentru Știri de Cluj să s-a depus plângerea 1542981, la Poliția Buhuși, împotriva lui Mircea, pentru că și-ar fi îmbolnăvit intenționat partenerul sau partenerii. ”Cazul a fost trimis mai departe procurorilor, pentru a cerceta speța. Există plângerea la care faceți referire”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Bacău.

Cel care a făcut plângere a apelat la Știri de Cluj pentru a fi alertați și ceilalți participanți la orgia sexuală de la Cluj. ”Eu îmi voi face analize să văd ce rezultate primesc. Sunt speriat de toată această situație aberantă. Dacă știa că e bolnav, de ce a participat, de ce a organizat totul?”, se mai întreabă Sorin.

Acesta a declarat că, din păcate, nimeni nu a folosit prezervative. ”Eu am făcut ce am putut ca să anunț. De acum e treaba lor dacă se duc la medic sau nu. Dacă nu merg e treaba lor. Lecția primită este foarte dură”, ne-a mai spus acesta. 

---------------------------

UPDATE

În cursul acestei zile, la nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost demarate verificări, cu privire la aspecte apărute în spațiul public, referitoare la un eveniment care ar fi avut loc într-un spațiu destinat serviciilor turistice hoteliere.

În funcție de rezultatul constatărilor, polițiștii vor dispune măsurile legale”, anunță Poliția Cluj.

---------------------------

Imagini din noaptea de duminică spre luni, când cei doi ”petrecăreți” au fost duși la poliția din Buhuși.

WhatsApp Image 2022-12-19 at 14.58.25.jpegWhatsApp Image 2022-12-19 at 14.58.26.jpegWhatsApp Image 2022-12-19 at 14.58.25 (1).jpeg

WhatsApp Image 2022-12-19 at 14.58.44.jpeg

WhatsApp Image 2022-12-19 at 15.29.18.jpeg

Comentarii Facebook