De ce solicită profesorii de la Colegiul Național ”Mihai Viteazu” Turda demisia directoarei Codruța Andreica


Profesorii de la Colegiul Național ”Mihai Viteazu” (CNMV) Turda solicită demisia directoarei Codruța Andreica și, o poarte,  chiar au intrat în grevă japoneză.

Sunt 23 de profesori care au redactat o scrisoare prin care își explică gestul de a protesta față de conducerea Colegiului.

Protestul spontan al profesorilor a fost declanșat ca urmare a acumulării tensiunilor din școală. În urma sesizărilor făcute la ISJ Cluj de către Consiliul Profesoral al CNMV, a fost declanșată o acțiune de auditare a managementului școlii, pornind de la numeroasele deficiențe semnalate în activitatea managerială. În perioada auditării, d-na director Codruța Andreica a intrat în concediu medical și, cu toate acestea, s-a afișat public la evenimente organizate la nivel local. După revenirea la școală, d-na director a manifestat o atitudine ostilă, de  amenințare, intimidare și hărțuire, prin mesaje trimise în scris, individual, unor profesori care au semnat petiția pentru demitere sau cerându-le acestora să scrie declarații și informări fără temei legal. În același timp a trimis  părinților mesaje care denigrează profesorii din școală și dezinformează în legătură cu demersurile acestora.

De altfel, pe toată perioada de când este manager, deciziile pe care le-a luat au fost unilaterale, abuzive, fără  consultarea Consiliului de administrație, acțiunile pe care le desfășoară sunt haotice, lipsite de transparență iar organizarea activităților este defectuoasă. Nu cunoaște regulamentele, procedurile, legislația specifică sistemului de învățământ, ceea ce a pus în pericol chiar și desfășurarea probelor de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat. Lipsește mult din școală si nu își desfășoară, în mare parte, orele din norma de predare, fapt reclamat și de către părinți la ISJ Cluj. Nici până în prezent nu a fost elaborat Planul de Dezvoltare Instituțională a școlii, iar varianta înaintată spre aprobare Consiliului profesoral și Consiliului de  administrație  a fost un plagiat, drept pentru care a fost respins. Din acest motiv nu se pot elabora nici Planurile manageriale ale celor doi directori.

Am constatat că unele decizii ale d-nei director au fost luate în interes personal, eludând proceduri și metodologii atunci când și-a întocmit documentele în vederea detașării ca profesor de la Școala ”Horea, Cloșca și Crișan Turda la CNMV Turda. De asemenea, începând din 1 septembrie 2022, soțul d-nei director a fost detașat la CNMV, deși acesta este profesor titular la Școala ”Poiana” Turda și director adjunct la Școala ”Horea, Cloșca și Crișan” Turda, nominalizându-l chiar și în comisia de promovare a imaginii CNMV.

Detașarea d-lui Ioan Cătălin Andreica, soțul d-nei director Codruța Andreica,  pentru patru ore de predare, a durat două săptămâni și a încetat fără nici o explicație, generând probleme la încadrarea cu orele de limba și literatura română. În cadrul ședințelor Consiliului de administrație s-au solicitat rapoarte pentru justificarea unor cheltuieli din fonduri extrabugetare, care însă nu au fost puse la dispoziție de către d-na director. În mod repetat copiii au rămas nesupravegheați în timpul orelor, pentru că d-na director nu a asigurat suplinirea profesorilor care au lipsit motivat. Siguranța elevilor și a personalului este pusă in pericol datorită nerespectării procedurii de acces in unitate.

Deficiențele de comunicare generează haos în organizarea activităților didactice, transmițând mereu părinților, elevilor si profesorilor, mesaje contradictorii pe numeroasele grupuri constituite de către d-na  director pe WhatsApp.

Toate aceste aspecte și altele care au fost semnalate prin două adrese înaintate către ISJ Cluj în lunile august și noiembrie 2022 confirmă deficiențele majore manageriale și de leadership ale d-nei director Codruța Andreica. Aceste motive au condus la decizia profesorului de informatică de a pleca din școală precum și intenția altor cadre didactice titulare de valoare de a-i urma exemplul.

O școală care, în 113 ani de existență, a fost etalon al excelenței în educație prin activitatea comună a profesorilor, elevilor și părinților, este astăzi în derivă din cauza managementului defectuos cu care ne confruntăm începând din ianuarie 2022”, precizează profesorii de la Colegiul Național ”Mihai Viteazu” Turda.

Fostul lider al lumii interlope din Turda, temutul ”Balibacea”, a ajuns profesor de matematică. Colegii sunt în grevă - FOTO

Comentarii Facebook