Dar cu trotineta ce ați avut? Încă o ”victimă” aruncată în Canalul Morii - FOTO


Tronetele electrice îi deranjează foarte tare pe clujeni, mai ales în zonele în care trotuarele sunt foarte înguste.

Lângă Parcul Central, o nouă trotinetă electrică a fost aruncată în Canalul Morii, fiind cel mai probabil distrusă de apă. Mai grav este că apa riscă să fie poluată de acidul din bateria trotinetei.

Cert este că de circa două luni, peste noapte, fără a exista un regulament local, în oraș au apărut 2500 de trotinete electrice conform unor surse din rândul autorităților. Știri de Cluj a cerut Primăriei date concrete privind autorizația de ocupare a trotuarelor, veniturile realizate de oraș și pe baza cărei legi sau hotărâri de Consiliu Local funcționează trotinetele electrice in Cluj-Napoca, dar inca nu a fost dat un răspuns. Cererea a fost trimisă în 11 august, iar conform legii ar fi trebuit să fie dat un răspuns în termen de 30 de zile.

Se pare că jumătate dintre trotinete au fost aduse de o firma din Estonia, care vrea sa mai aduc altele, pentru că a găsit uși deschise la Primăria Cluj-Napoca.


Comentarii Facebook