Cum s-a petrecut accidentul de pe strada Plopilor din Cluj-Napoca, în urma căruia un copil de 3 ani a ajuns la spital FOTO


Un accident grav de circulație a avut loc azi pe strada Plopilor din Cluj-Napoca. Un bărbat de 32 de ani, care conducea dinspre cartierul Mănăștur, a virat la dreapta pentru a evita coliziunea frontală cu mașina unei femei care intrase pe sens opus și a intrat violent într-un stâlp. 

La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și echipaje ale Poliției.

La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Plopilor din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa dinspre cartierul Mănăștur, ar fi efectuat un viraj la dreapta pentru a evita impactul cu un alt autoturism, condus din sens opus de o femeie de 47 de ani, care ar fi pătruns pe sensul opus pentru a intra pe o stradă secundară.

În urma manevrei, autoturismul condus de bărbat a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp.

În urma evenimentului, un minor de 3 ani, aflat într-un dispozitiv special de transport, a necesitat îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative” a transmis IPJ Cluj

Comentarii Facebook