Sambata 30 Mai

Cum își propune primarul Bucureștiului să doboare supremația Clujului, lider național în evenimente sportive și concerte indoor

 

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, propune o investiție mare pentru a reduce din avansul luat de Cluj-Napoca în organizarea și găzduirea de evenimente sportive și de divertisment, de primă mână.  

 

Firea vrea să transforme pavilionul central al Romexpo într-o sală polivalentă cu 15.000 de locuri.

 

Pavilionul central al Romexpo va fi transformat într-o sala polvalentă, cu 15.000 de locuri, cu vestiare, loje, cu tot ce e necesar desfăşurării activităţilor sportive. În maximum un an şi jumătate se vor putea obţine toate avizele şi Bucureştiul va putea organiza evenimente de amploare", a declarat, miercuri, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, conform presei centrale.

 

Noi estimăm că într-un an de zile sala va putea fi amenajată. Practic, clădirea rămâne la fel la exterior, structura de rezistenţă rămâne la fel, doar la interior se vor face modificări. Aici se vor putea organiza toate evenimentele, mai puţin fotbal şi rugby", a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban.

 

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca are acum 7.272 de locuri și va fi extinsă la 10.000 de locuri, pentru FIBA Eurobaschet 2017, cel mai mare eveniment sportiv care a avut loc vreodată în România. Clujul este fără îndoială capitala sportului românesc, Sala Polivalentă găzduind deja meciuri de tenis din Fed Cup și Cupa Davis, Trofeul Carpați, iar în aprilie 2017 va găzdui și campionatul european de gimnastică. La finele lunii august, la Cluj se vor juca meciurile din grupele FIBA Eurobaschet 2017.

 

Bucureștiul trebuia să aibă o sală polivalentă de 20.000 de locuri, investiție anunțată din 2012, dar studiile de fezabilitate au durat 2 ani, iar apoi după licitație, în 2014, s-a depus o contestație lucrurile fiind din nou amânate încă 2 ani. În iunie 2016, vechea conducere a Primăriei Capitalei vorbea de anul 2019 ca termen de finalizare a investiției, dar se pare că Firea va opta pentru un alt proiect, de transformare a Romexpo în sală polivalentă.

Comentarii Facebook