Cum a evoluat situația COVID în școlile din Cluj, de la începutul anului școlar până în prezent?
La doar cinci săptămâni de la începutul noului an școlar, elevii sunt deja într-o vacanță de 2 săptămâni, cu posibilitate de prelungire „la nevoie”. Această vacanță forțată nu reprezintă altceva decât o încercare de reducere a numărului de cazuri de COVID-19 din România, autoritățile fiind de părere că școlile sunt principala sursă de infectare și nu aglomerațiile de la mall sau de la diferite evenimente publice.
Așadar, odată ce valul 4 a lovit din plin România, sunt pedepsiți copii, din nou, pentru eșecul autorităților, dar și al adulților de a lua măsurile necesare pentru a opri răspândirea virusului.
Dar sunt, într-adevăr, școlile de vină pentru creșterea numărului de cazuri, din ultima perioadă? Știri de Cluj a urmărit evoluția situației epidemiologice din școlile clujene în ultimele 5 săptămâni, până la începerea acestei vacanțe.
Cum a evoluat situația COVID în școlile din Cluj, în cele 5 săptămâni de școală?
În 22 septembrie 2021, după doar 7 zile de școală erau:
- 147 de clase în online
- 3.470 de elevi online
- 202 elevi cu COVID
- 37 de cadre didactice și nedidactice cu COVID
În 29 septembrie 2021, după 14 zile de școală erau:
- 258 de clase în online
- 6.810 de elevi online
- 438 elevi cu COVID
- 116 cadre didactice și nedidactice cu COVID
În 6 octombrie 2021, după 21 de zile de școală erau:
- 416 clase în online
- 9.519 elevi online
- 514 elevi cu COVID
- 181 cadre didactice și nedidactice cu COVID
În 13 octombrie 2021, după 28 de zile de școală erau:
- 92 de școli aveau cel puțin o clasă în sistem online
- 10.181 de elevi online
- 554 de elevi cu COVID
- 207 cadre didactice și nedidactice cu COVID
În 20 octombrie 2021, după 35 de zile de școală erau:
- 139 de școli cu cel puțin o clasă în online
- 10.898 elevi online
- 560 elevi cu COVID
- 201 cadre didactice și nedidactice cu COVID
9 Comentarii