Controale de amploare la Bonțina. Polițiștii au prins și un șofer de aproape 70 de ani, cu permis fals


Polițiștii clujeni au fost angrenați, în cursul zilei de 20 mai, în executarea unei acțiuni preventiv – reactive pe raza comunei Bonțida, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și reducerea riscului rutier, precum și pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracțional. 

În cadrul acțiunii au fost legitimate 36 persoane și au fost controlate 31 de autovehicule, impunându-se aplicarea a 6 sancțiuni contravenționale.

Cu această ocazie, polițiștii au depistat un bărbat de 68 ani, din comuna Bonțida, județul Cluj, în timp ce conducea autoturismul pe drumul public D.J. 161 prin localitatea Bonțida, acesta prezentând un permis de conducere emis de autoritățile italiene, deși nu poseda permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, conducerea unui vehicul de către o persoană fără permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.


Comentarii Facebook