Controale de amploare în perioada târgului de la Negreni. Câte amenzi au dat oamenii legii


Polițiștii clujeni au desfășurat, zilele acestea, o serie de controale de amploare, cu ocazia târgului de la Negreni.

În perioada 10 – 14 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin în colaborare cu poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au acţionat pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică cu ocazia Târgului de Toamnă de la Negreni”, informează IPJ Cluj. 

Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 123 de persoane şi verificarea a 43 de vehicule. Abaterile constatate au impus aplicarea a 82 de sancţiuni contravenţionale, 25 dintre acestea pentru încălcări ale legislaţiei rutiere, 17 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice iar alte 40 pentru nerespectarea prevederilor privind comerţul stradal autorizat. 

Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 6.100 de lei şi a fost reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată 1 pemis de conducere.


Comentarii Facebook