Miercuri 24 Aprilie

Consumatorii de plante etnobotanice nu pot fi depistati la Cluj pentru ca medicii de la urgenta nu au aparatura necesara

Unitatea de Primire a Urgentelor din Cluj (UPU) si Institutul de Medicina Legala (IML) nu au kit -uri pentru depistarea consumatorilor de plante etnobotanice. In lipsa unui astfel de kit, tinerii vor putea consuma linistiti droguri.

De la incaputul lunii decembrie si pana acum, oficial, la urgenta din Cluj au ajuns 7 tineri care au consumat "droguri legale", dar numarul acestora este mult mai mare. "Stim de cei 7 pentru ca au spus ce au consumat, dar sunt mult mai multi care nu spun nimic si noi ii tratam simptomatic, daca e agitat il calmam si ne ingrijim de ei daca le e rau. Pentru a putea sti, insa, daca ei au consumat plante de acestea, care acum sunt scoase si in afara legii, am avea nevoie de kit -uri speciale, care la noi nu exista", a declarat, pentru Stiri de Cluj.ro, coordonatorul Unitatii de Primire a Urgentelor din Cluj (UPU), doctorul Dorin Muresan.

Medicii de la UPU Cluj pot pune diagnosticul in cazul drogurilor clasice, cu ajutorul kit -urilor din dotare, dar spun ca "nu au astfel de aparate pentru depistarea celor noi, despre care nu se stie bine nici macar ce contin. Uitati-va la cazul Mutu, a consumat ceva natural si s-a trezit cu acuzatii ca a consumat substante interzise, sibutramina", a spus Muresan.

Coordonatorul UPU Cluj se plang ca nici macar la IML nu pot trimite probleme pentru analize, deoarece nici acolo nu exista un astfel de kit. "Nu are nimeni. Problema a aparut insa cand au lasat astfel de magazine sa se deschida. Nu stiu de ce se agita acum sa depistam noi cine a consumat. Mi se pare anormal ca s-au dat aprobari sa se deschida, sarea de baie cel mai banal exemplu contine un derivat de amfetamina. Se vinde cu 50 de lei 25 de grame, dar e clar ca este folosit ca drog, cine isi pune in baie 25 de grame de sare. Trebuiau sa se gandeasca la inceput ca lucrurile nu merg bine. La fel si cu aceste plante etnobotanice, care sunt la fel de periculoase si se poate ajunge si la deces", a mai spus Dorin Muresan.

 

Plantele etnobotanice au fost scoase in afara legii printr-o ordonanta de urgenta emisa astazi de Guvernul Boc si care va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial. Potrivit acestui act normativ, se va pedepsi consumul, comercializarea sau detinerea acestor droguri.

Comentarii Facebook