Clujeanul filmat în timp ce tăia cauciucurile unor mașini din Mănăștur, prins de polițiști. Era căutat și pentru TÂLHĂRIE


Polițiștii clujeni au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr care ar fi distrus anvelopele unor autoturisme. Anterior, acesta fusese reținut pentru comiterea unei tâlhării.

Conform oamenilor legii, în perioada 10-12 februarie a.c., cel în  cauză, un tânăr, de 26 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi distrus patru anvelope ale unor autoturisme parcate pe raza cartierului Mănăștur, proprietarii autovehiculelor respective sesizând organele de poliție.

Vezi aici VIDEO cu tânărul în acțiune - Filmat în Cluj, în timp ce înțepa cauciucurile unor autoturisme. Cine îl recunoaște? - VIDEO

În baza probatoriului administrat, la data de 27 februarie a.c, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbat, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de distrugere în formă continuată (patru fapte), faptă prevăzută de Codul penal.

De asemenea, bărbatul este cercetat și pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Conform cerctărilor efectuate, la data de 26 februarie a.c., cel în cauză ar fi sustras bunuri dintr-un magazin din cartierul Mănăștur, iar pentru a-și asigura scăparea ar fi îmbrâncit-o pe angajata magazinului. Imediat după comiterea faptei, un echipaj de poliție l-a depistat, fiind reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.


Comentarii Facebook