CLUJ: Șofer prins beat la volan în toiul nopții. A cauzat și un accident rutier


Poliliștii clujeni au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca, au depistat un bărbat de 32 de ani din localitatea Apahida, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian Vuia, din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice”, informează IPJ Cluj. 

În prealabil bărbatul a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube material.

Întrucât cel în cauză emana halenă alcoolică la momentul sosirii poliţiştilor la faţa locului, a fost supus testării cu aparatul etilotest rezultând o concentrație alcoolică de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei.

În  cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook