Cluj-Napoca: Trafic sufocat pe Bulevardul Muncii. Lucrările sunt în plină zi, iar nervii la cote maxime: „De o săptămână este blocat”


De mai bine de o săptămână, traficul de pe Bulevardul Muncii este aproape paralizat din cauza unor lucrări efectuate în plină zi, exact în orele de vârf.

Șoferii sunt revoltați și se întreabă cum este posibil ca lucrările să fie programate dimineața și la amiază, când circulația este deja extrem de aglomerată.

„Nu se putea ca aceste lucrări să fie făcute noaptea, după orele de trafic intens? Acum e blocaj toată ziua”, reclamă un șofer clujean. 

De asemenea, acesta atrage atenția că astfel de lucrări, dacă sunt organizate pe timp de noapte, ar reduce semnificativ blocajele și nervozitatea din trafic.

„De o săptămână este blocat traficul pe Bulevardul Muncii. Se pot face lucrările noaptea, după orele aglomerate, astfel încât traficul să nu fie atât de blocat”, a mai spus acesta. 


Comentarii Facebook