Duminica 16 Decembrie

Cluj-Napoca: Pantof de ciocolată, realizat în premieră, cu ajutorul unei imprimante 3D - FOTO

 

Un pantof de ciocolată a fost realizat, în premieră, cu ajutorul unei imprimante 3D de la USAMV Cluj. 

 

Studenții voluntari ai Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj, Napoca, Amalia Nemeș și Alexandru Szabo, au realizat, în premieră la universitatea noastră, un pantof de ciocolată cu ajutorul unei imprimante 3D. Ei au lucrat timp de câteva ore la proiect, fiind supervizați de doctoranda Gabriela Precup. 

 

Alexandru Szabo, student în anul I al Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor, a povestit despre experiența ”dulce” realizată cu ajutorul imprimantei 3D. 

 

Imprimanta a sosit în luna decembrie la Laboratorul de Biotehnologii Alimentare din cadrul Institutului pentru Științele Vieții, am încercat și atunci, dar nu am reușit și am reluat experimentul acum. Am lucrat cam patru ore, dar cel mai mult ne-a luat să stabilim toate coordonatele, toți parametrii imprimantei, duza prin care curgea ciocolata etc… Imprimanta are modelele ei, noi am ales acest pantof, care poate fi umplut cu cremă, dulceață, praline, fiecare cu ce-și dorește. Am folosit ciocolată menaj, dar nu cu unt de cacao, ci cu ulei de palmier și alte grăsimi vegetale, și am turnat pantoful strat cu strat. Am încercat să facem floarea de decor a pantofului tot la imprimantă, din marțipan, dar nu am reușit și atunci am modelat-o manual. Pantoful e comestibil”, a spus Alexandru despre proiectul ”pantofului de ciocolată”. 

 

Împreună cu Amalia Nemeș, care este studentă în anul al III-lea la aceeași facultate, Alexandru Szabo speră să aibă succes și cu al doilea proiect pe care urmează să-l realizeze împreună, tot cu ajutorul imprimantei 3D: mărțișoare. 

 

Proiectele de acest fel sunt o alternativă pentru cei care nu se descurcă pe partea artistică”, a încheiat studentul. 

 

Comentarii Facebook