Cluj: Accident cu trei mașini și o motocicletă pe un drum din Cluj. Un bărbat era întins pe drum


Un accident în care au fost implicate trei autoturisme și o motocicletă s-a produs în apropiere de localitatea Buru, județul Cluj. 

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit cu o autospecială dotată cu echipamente de descarcerare la un accident rutier petrecut pe DN 75, în zona KM 145.

La fața locului pompierii au găsit trei autoturisme și o motocicletă avariate, precum și un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani întins pe carosabil. Acesta era în stare de conștiență, era cooperant, și prezenta mai multe traumatisme. 

Pompierii i-au acordat primul ajutor calificat bărbatului, iar apoi l-au predat echipajului SAJ pentru a fi transportat la spital.

Totodată, au fost asigurate la locul accidentului măsuri de prevenire a incendiilor prin deconectarea bateriilor și înlăturarea scurgerilor de combustibil de pe carosabil.

Comentarii Facebook