Clipește des, își mișcă nasul sau își drege vocea? Ce spun specialiștii despre ticurile care apar la copii

Clipește des, își mișcă nasul, ridică din umeri, face grimase sau își drege vocea aparent fără motiv. Pentru părinți, astfel de manifestări pot fi greu de înțeles și pot ridica întrebări: este doar un obicei, este un tic sau poate ascunde o altă problemă? Specialistul Gabriel Zanfir explică de ce apar ticurile la copii, cum pot evolua și când este recomandat un consult medical, conform Totul despre mame.

Ticurile motorii și vocale sunt manifestări repetitive care apar frecvent în copilărie. Unele pot să dispară de la sine după o perioadă, în timp ce altele își pot schimba forma. Astfel, un copil poate începe prin a clipi des, iar ulterior această manifestare să dispară și să fie înlocuită de o mișcare a umărului, o grimasă sau un sunet repetitiv.

Dr. Gabriel Zanfir, psihoterapeut și medic rezident psihiatru, cadru didactic universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, explică faptul că părinții nu ar trebui să încerce să stabilească singuri un diagnostic.

Cum recunoaștem un tic

„Cred că primul lucru important este ca părintele să nu simtă că trebuie să pună singur diagnosticul. Eu mă uit la astfel de manifestări din mai multe unghiuri. Sunt medic rezident psihiatru, iar în ultimii patru ani formarea mea s-a desfășurat în sistemul public de sănătate mintală, inclusiv printr-un stagiu de psihiatrie pediatrică. În paralel, lucrez ca psiholog clinician autonom și am experiență și în psihologia educațională și școlară. Din toate aceste perspective am văzut cât de mult îi poate neliniști pe părinți o mișcare atipică, repetată, care apare dintr-odată. Întrebarea lor este, de fapt, foarte firească: este un obicei, este un tic sau este ceva mai serios?

Un tic are, în general, un caracter brusc, scurt, repetitiv și relativ stereotipic, dar nu neapărat perfect identic de fiecare dată. Poate fi clipitul, strângerea ochilor, o grimasă, mișcarea nasului, ridicarea umerilor sau o mișcare a capului. Există și ticuri vocale, de exemplu dresul repetat al vocii, adulmecatul, mici sunete sau o tuse fără o explicație respiratorie evidentă. La copiii mai mari apare uneori și o senzație înaintea ticului, ca o tensiune, o presiune sau nevoia de a face mișcarea, iar după ce o fac simt o ușurare. Copiii mici nu știu întotdeauna să descrie acest lucru.

Un simplu obicei este mai degrabă legat de un context, de rutină sau de autoliniștire. Și mai este ceva foarte important: nu orice clipit este un tic. Poate fi vorba de o iritație oculară, o alergie, oboseală vizuală sau o problemă de vedere. Tocmai de aceea, ceea ce contează este tabloul complet, nu o singură mișcare văzută izolat”, explică specialistul.

Ticurile pot dispărea și pot fi înlocuite de alte manifestări

Potrivit medicului, cele mai frecvente sunt ticurile motorii simple, în special cele localizate la nivelul feței și capului. Printre acestea se numără clipitul, strângerea ochilor, grimasele, mișcările nasului sau gurii, mișcările capului și ridicarea umerilor.

În cazul ticurilor vocale pot apărea dresul repetat al vocii, adulmecatul, mici sunete sau alte vocalizări repetitive.

Debutul apare de obicei în copilărie, frecvent în jurul vârstei de 5-7 ani. Intensitatea poate crește pentru o perioadă și ulterior se poate reduce, uneori semnificativ, spre adolescență.

„Da, iar faptul că se schimbă este chiar foarte caracteristic. Cele mai frecvente sunt ticurile motorii simple, mai ales cele de la nivelul feței și capului: clipit, strângerea ochilor, grimase, mișcări ale nasului sau gurii, mișcări ale capului, ridicarea umerilor. Ticurile vocale pot însemna dresul vocii, adulmecat, mici sunete sau vocalizări repetitive. Debutul este de obicei în copilărie, frecvent în jurul vârstei de cinci până la șapte ani. La mulți copii intensitatea poate crește o perioadă, iar ulterior se reduce, uneori foarte mult, spre adolescență.

Părinții se sperie când dispare un tic și apare altul. Copilul poate clipi câteva săptămâni sau luni, apoi clipitul se reduce și apare, de exemplu, o mișcare a umărului sau un sunet. Acest caracter fluctuant este tipic. Nu înseamnă automat că lucrurile evoluează într-o direcție mai gravă. Uneori, aceasta este pur și simplu dinamica ticurilor”, spune Gabriel Zanfir.

Stresul, oboseala și lipsa somnului pot accentua ticurile

Apariția ticurilor nu trebuie pusă automat pe seama educației sau a comportamentului părinților. Potrivit specialistului, există o componentă biologică și genetică importantă, iar unii copii pot avea o vulnerabilitate mai mare pentru astfel de manifestări.

Stresul, anxietatea, oboseala, lipsa somnului, emoțiile intense sau schimbările importante din viața copilului pot însă accentua temporar un tic deja existent. Inclusiv emoțiile pozitive, precum entuziasmul puternic, pot face manifestările mai vizibile.

„Aici aș vrea să corectăm una dintre ideile care îi fac pe părinți să se simtă vinovați. Ticurile nu apar pentru că un copil este răsfățat, pentru că este prea anxios din cauza familiei sau pentru că părintele a făcut ceva greșit. Vorbim despre un fenomen cu o componentă biologică și genetică importantă, iar unii copii au pur și simplu o vulnerabilitate mai mare pentru astfel de manifestări. Stresul, anxietatea, oboseala, lipsa somnului, emoțiile intense sau schimbările importante din viața copilului pot însă să accentueze un tic deja existent. Chiar și emoțiile pozitive, cum este entuziasmul foarte mare, pot avea acest efect. Deci stresul poate fi un factor care amplifică simptomul, dar nu este o explicație suficientă pentru apariția lui.

Ca psiholog clinician și în activitatea de psihologie educațională și școlară, încerc întotdeauna să mă uit dincolo de tic. Cum doarme copilul? Cum se concentrează? Cum merge la școală? Este anxios? Este suprasolicitat? Are dificultăți de atenție? Este ironizat de colegi? Uneori, mișcarea în sine este minoră, dar mediul din jurul copilului o transformă într-o problemă mult mai mare”, explică medicul.

Specialistul recomandă ca părinții să urmărească evoluția manifestărilor și contextul în care acestea apar, fără să îi atragă permanent atenția copilului asupra ticului. În cazul în care manifestările persistă, se intensifică, provoacă disconfort copilului sau sunt însoțite de alte simptome ori afectează viața de zi cu zi, este indicată o evaluare medicală.