CJ Cluj: Se închid rampele de gunoi neconforme din Cluj-Napoca (Pata Rât), Gherla, Turda şi Huedin

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat miercuri, 11 Ianuarie 2017, cererile pentru emiterea autorizaţiilor de construire în vederea executării lucrărilor de închidere a depozitelor neconforme de deşeuri Cluj-Napoca (Pata Rât), Gherla, Turda şi Huedin.

 

Valoarea totală aferentă lucrărilor de închidere a acestor patru depozite neconforme este de 29.801.835,65 lei fără TVA, sumă din care aproape 80% - 23.394.709,82 lei este destinată închiderii depozitului de la Pata Rât.

 

Primăriile din Cluj-Napoca, Gherla, Turda şi Huedin vor elibera în cel mai scurt timp posibil autorizaţiile de construire. După emiterea acestora, Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de beneficiar, va emite ordinul de începere a lucrărilor de execuţie pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme, lucrări ce vor trebui finalizate în maxim 12 luni”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Comentarii Facebook