CJ CLUJ: Nu sunt drumuri județene blocate de zăpezi


Consiliul Judeţean Cluj anunță că, în cursul dimineţii de vineri, 23 februarie a.c., pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se, pe majoritatea sectoarelor de drum, în condiţii specifice de iarnă.

În ultimele 24 de, datorită precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ninsoare căzute, dar şi a temperaturilor sub zero grade Celsius, pe unele drumuri judeţene s-a depus un strat de zăpadă în grosime de câţiva centimetri, iar altele au fost afectate de fenomenul de polei. În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de joi, 22 februarie a.c, s-a intervenit ori s-au efectuat revizii pe 26 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza Loturilor 1 şi 3 - zona Huedin – Gilău şi, respectiv, zona Gherla – Dej. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 8 utilaje. Tot pe raza Loturilor 1 şi 3, la această oră se acţionează (inclusiv revizii) pe 13 drumuri judeţene, cu 9 utilaje.

De asemenea, pe drumurile judeţene situate pe raza Lotului 2 - zona Turda, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pe un singur drum judeţean, cu 2 utilaje, fiind folosită o cantitate de 20 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. La această oră, pe raza Lotului 2 se acţionează (inclusiv revizii) pe 15 drumuri judeţene, cu 9 utilaje.

În continuare, se acţionează cu utilaje cu lamă pentru curăţarea zăpezii de pe carosabil şi cu materiale antiderapante pentru combaterea poleiului. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Comentarii Facebook