O absolventă a UBB Cluj a protestat împotriva sistemului de educație din Romania în timpul ceremoniei de absolvire. Andreia Nicoleta Dobrițoiu a scris pe un afis mesajul: "Sistemul de învăţământ e la pământ, credeţi-ne pe cuvânt".

Povestea tinerei a fost prezentată de romaniacurata.ro.

Pentru a-și susține povestea, tânăra a descris cum au fost cei trei ani de facultate, la Geografia Turismului:

"Mie-mi place să călătoresc și mă gândeam că o să dau peste oameni ca mine. Nu i-am găsit. Nu visam o carieră, dar măcar să fie niște ani faini…

Când colo, profii sunt super înfipți în sistem. Nu au nici o dorință să învețe ceva nou. S-au obișnuit cu niște chestii și nu renunță la ele. Am întâlnit tot felul de situații aberante. Vin și ne dictează după un slide sau din cartea pe care a scris-o tot profu’.

La geografia turismului, ghidajul e materie opțională! În contract erau două săptămâni pentru practică – am făcut cinci zile. Dar na, au fost singurele cinci zile în care am învățat ceva. Îmi pare rău că am pierdut trei ani, puteam să fac un curs de ghidaj și gata.

Încă din anul I voiam să mă las de facultate, dar n-am avut curaj din cauza părinților. Tot voiam să fac ceva în paralel, dar imediat venea câte-o sesiune și pierdeam orice motivație. Trei ani am stat în cămin și n-am făcut mare lucru".

Andreia spune că a fost inspirată de protestele din Piaţa Universităţii. Atunci a învăţat că poate spune ceva, iar ceea ce spune poate avea efecte puternice.

"Așteptam încă de anul trecut să se întâmple ceva. În toată Europa erau proteste împotriva corporațiilor. Prindeam un fel de energie. Oamenii ăia o duc mai bine ca noi și – uite! – sunt revoltați. Iar noi stăm prăpădiți pe margine și nu facem nimic. Nu se poate așa! Am prins curaj când i-am văzut.

Din ianuarie am avut o lună în care am fost în fiecare zi în stradă. Noi conduceam lumea, nu politicienii. Senzația asta a durat o săptămână. După asta au început să iasă tot mai puțini oameni, apoi doar un grup de pensionari cu jos-băsescu”.

Studenta şi-a premeditat atent protestul. Iniţial, s-a gândit la un discurs, însă a fost obstrucţionată de organizatori. Nu rămânea timp pentru vorbele studenţilor, doar cadrele didactice aveau dreptul.

"Am analizat desfășurarea, ca să-mi dau seama cum să țin pancarta. La intrare erau organizatorii, care ne explicau cum să intrăm, cu urale ca la meci. Nici nu aveam loc pe scenă, stăteam ca la abator. Discursuri, felicitări, suntem mândri că .... Apoi se striga catalogul pentru ultima oară și trebuia să mergem să luăm diploma, flori și ursuleți de pluș. După asta, trebuia să mergem în față, la o poză cu diploma. Am lăsat diploma și florile pe jos, am scos pancarta și am zâmbit frumos pentru poză.

Colegii s-au strâmbat un pic. M-au strigat profii, că nu înțelegeau ce scrie. Decanul era șocat, se aștepta să fiu fericită. S-a simțit atacat personal, a ținut să spună la sfârșit că "nu e vina profesorilor, uită-te cum sunt studenții, ce s-ar face dacă profii n-ar fi indulgenți?!".

Cât de limitat poți să fii?! Eu am scris de tot SISTEMUL!

Gestul meu mi s-a părut unul absolut normal. Într-o țară normală, un protest de genul ăsta e normal. Dar, după ce prima persoană a pus poza pe Facebook, am început să mă panichez.

Dacă cineva îndrăznește să iasă în față și să spună ceva, e în primul rând condamnat. "Cum îți permiți așa ceva?!» M-am convins de nivelul de obediență la care am ajuns. Mi-am amintit cum în ianuarie trecea lumea pe lângă noi – «băi ciudaților, voi n-aveți ce face?!". Trebuie să stai cu mâinile la spate, să nu fii critic, să taci."