Cerșetoria din centrul Clujului stârnește din nou nemulțumiri! Doi bărbați cerșesc în fața Catedralei Ortodoxe: Clujenii cer măsuri urgente

Un clujean revoltat a transmis o sesizare către autorități după ce a observat doi bărbați care apelau la mila publicului chiar în fața treptelor care duc spre intrarea principală a Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu.

Potrivit sesizării, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 23 iulie, în intervalul orar 10:00 - 10:30, într-una dintre cele mai circulate și reprezentative zone ale orașului.

Nemulțumit de situație, clujeanul spune că nu s-a limitat doar la o reclamație scrisă, ci a anunțat imediat și Poliția Locală.

Apel telefonic către Poliția Locală

Conform celor reclamate, sesizarea a fost făcută telefonic către dispeceratul Poliției Locale în aceeași zi, în jurul orei 10:40. Persoana care a transmis reclamația solicită autorităților să ia măsurile prevăzute de lege și să verifice situația din teren.

În mesajul adresat autorităților, acesta precizează că cei doi bărbați se aflau chiar în fața treptelor de acces spre principalul lăcaș de cult ortodox din municipiu, loc tranzitat zilnic de sute sau chiar mii de persoane.

„Doi bărbați cerșind în piața Avram Iancu, în fața treptelor spre intrarea principală a catedralei ortodoxe în 23 iulie 2026, în intervalul orar 10:00-10:30. Fapta a fost sesizată și telefonic, la dispeceratul Poliției locale în 23 iulie 2024, la ora 10:40. Rog dispunere măsuri legale”, a spus cljeanul.

Una dintre cele mai circulate zone din Cluj

Piața Avram Iancu este unul dintre cele mai importante puncte ale orașului, fiind locul în care se află Catedrala Mitropolitană, Teatrul Național, Opera Națională Română și mai multe instituții publice.

Zona este frecventată atât de clujeni, cât și de numeroși turiști, iar apariția persoanelor care cer bani pe domeniul public generează periodic reacții din partea cetățenilor. Clujeanul spune că astfel de situații afectează imaginea centrului orașului și creează disconfort celor care tranzitează zona.

Clujenii care au semnalat astfel de situații susțin că își doresc o prezență mai vizibilă a echipajelor de ordine publică în zonele centrale, în special în apropierea obiectivelor turistice și a instituțiilor importante.

Comentarii Facebook