Ceremonie militară la Cluj, în 1 Decembrie


Cu ocazia Zilei Naționale a României, marile unități și unități din cadrul Diviziei 4 Infanterie ”Gemina” organizează o serie de ceremonii militare de mică amploare, în garnizoane din aria de responsabilitate a diviziei. 

La Cluj-Napoca, pe data de 1 decembrie 2021, începând cu ora 12.00, va avea loc o ceremonie militară de depunere de coroane de flori, organizată la Monumentul Voievodului Mihai Viteazul, urmată de defilarea detașamentului de onoare și a tehnicii de luptă și survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.

Detașamentul de onoare va fi constituit din militari aparținând Regimentului 317 Cercetare ”Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca”, Inspectoratului Județean de Jandarmi „Alexandru Vaida Voievod”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și muzicile militare reunite ale Comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și Brigăzii 81 Mecanizată ”Grigore Bălan”.

Detașamentul de tehnică va cuprinde transportoare amfibii blindate de cercetare și de infanterie, precum și mijloace tehnice aparținând celorlalte structuri din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională.

Ceremonia militară se va desfășura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata desfășurării activității.

Comentarii Facebook