Celebrul etnolog clujean Tiberiu Graur, a încetat din viață



Celebrul etnolog clujean, Tiberiu Ioan Graur, s-a stins din viață în acest sfârșit de săptămână, la vârsta de 78 de ani.

Etnolog de marcă, Tiberiu Graur s-a născut la Cluj, în 28 ianuarie 1936. A absolvit Facultatea de Filologie, secția engleză-română. În 1968 și-a început activitatea de cercetător științific în cadrul Academiei Române, activitate pe care a continuat-o, din 1975, în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, instituție pe care a condus-o, în calitate de director, între anii 1980 și 2001.

Tiberiu Graur a fost membru al Comitetului Național ICOM, al Comisiei Muzeelor și Colecțiilor și președinte al Asociației Muzeelor în Aer Liber din România.

Acesta a participat la peste 350 conferințe și simpozioane organizate în țară și în străinătate (SUA, Japonia, Ungaria, Cehoslovacia, Suedia, Irlanda, Anglia, China, Germania ș.a.).

Autor a peste 400 de studii și articole de specialitate, publicate în volume și periodice din țară și străinătate. Mai importante: Ocupațiile tradiționale secundare (Țara Bârsei, 1972), Semnificațiile podoabelor de nuntă de pe valea Crișului Negru (Centenar Muzeal Orădean, 1972), Jocuri de priveghi în Munții Apuseni (AMET, 1973), Funcția ritului în practicile medicale populare (Probleme de etnologie medicală, 1974), Piedici rituale în structura și funcția ceremonialului de nuntă tradițional (AMET, 1976), Sistemica culturii populare (AMET, 1977), Personalitatea și schimbarea culturii populare (AMET, 1978), La culture traditionelle (L`Europe aujourd`hui. La Roumanie, Bruxelles, 1983), The Ethnographic Museum of Transylvania in a Century of Change (Transylvanian Review, 1/1996), Cerul și pământul în cultura tradițională – cercetări în Munții Apuseni (AMET, 1999), Pragurile riturilor de trecere, de la momentele importante din viața omului la treceri între perioade istorice și milenii (AMET, 2000), Comunicarea ca sistem cultural (AMET, 2002).

Comentarii Facebook