Cei șapte elevi ”fantastici” din satul Călățele au dominat Olimpiada de Geografie în acest an - FOTO

 

Șapte elevi din Călățele au luat toate premiile la faza județeană de la Olimpiada mică de Geografie Terra, destinată elevilor din clasele V - VIII, iar la faza națională au fost pe primele două locuri.

 

Performanța nu are nevoie de o școală de fițe și de condiții de ultimă generație, ci un profesor dedicat care să lucreze cot la cot cu elevii. Aceasta este Marilena Cord (Inimă), care a adus pentru micuța școală din Călățele 16 premii la olimpiadă, în ultimii 4 ani. 

 

Călățele este un sat mic și puțin populat din județul Cluj, aproape de Huedin. Școala de acolo este una modestă de țară, cu din ce în ce mai puțini copii, dar în acest an o mână de elevi geniali și talentați, îndrumați de o profesoară inimoasă, profesionistă și dedicată, au făcut performanță.

 

Cei șapte elevi au luat toate premiile posibile la Olimpiada de Geografie ”Terra” dedicată claselor V-VII. Cei ”șapte fantastici”, pregătiți de profesoara Marilena Cord, au obținut 9 premii: locul 1 si 2 la Olimpiada Națională de Geografie, locul 1 și 2, dar și 5 mențiuni la Olimpiada Județeană.

 

 

Performanța este cu atât mai mare cu cât acești copii vin din mediul rural și au avut ”adversari” de la cele mai bune scoli din Cluj si din tara, dar i-au surclaseze pe toti.

 

E o dovada ca excelenta nu are nevoie de un nume rasunator, ci de multa inteligență, pasiune, suflet si de o relatie minunata si strânsa între copii și profesorii care aleg să își faca meseria cu tot dragul.

 

 

Cei ”șapte fantastici” la geografie sunt pregătiți de profesoara Marilena Cord, cu o vechime la catedră de 21 de ani. ”Copiii sunt pasionați de geografie și i-am înscris la Olimpiada Mică, organizată de Ministerul Educației în colaborare cu Asociația Terra. În ultimii patru ani am adus 16 premii, dar în acest an a fost un succes răsunător. 

 

În ianuarie a fost faza locală și am participat cu 12 copii, din care 9 au mers mai departe la faza județeană. În martie, am luat șapte premii, dintre care locul întâi și locul al doilea, dar și cele cinci mențiuni, care ne-au bucurat la fel de mult. Din acel moment, am avut calificați la faza națională 2 elevi, pe Andra Tripon, clasa a V-a (locul 1 la faza județeană), și pe Daniel Sandor, clasa a VI-a (locul al doilea la faza județeană).

 

Cei doi au strălucit și la faza națională, din luna mai, de la Școala Bob, din Cluj-Napoca. Au concurat fiecare cu alți peste 200 de elevi la fiecare clasă și și-au confirmat locurile, dar clasamentul a fost inversat: Andra a luat locul al doilea, iar Daniel locul 1”, a relatat profesoara ”fantasticilor”.

 

Marilena Cord a spus că secretul acestui succes este multă muncă, dar totul îmbinat pentru a le face plăcere copiilor. 

 

Secretul este ca lor să le placă și să participe. Pregătim fișe, filme documentare, imagini, toți în echipă. Nu s-au plâns și lucram cu ei zilnic, inclusiv în vacanțe. Nu sunt adeptul învățării pe de rost, ci prin înțelegre, de aceea urmăm acest stil de prdare alternat cu filme documentare din care cei mici să vadă. 

 

Făceam subiecte de liceu în timpul pregătirilor și nu au avut probleme. Recunosc că am avut și sprijinul părinților pentru că eu consider că legătura aceasta între dascăl - copil - părinte este foarte importantă”, a mai spus profesoara.

 

Marilena Cord predă geografie de 21 de ani. A trecut pe la o școală din Huedin și pe la una din Sâncraiu, dar de 15 ani a ales să predea la școala din Călățele. 

 

Norocul este că și Primăria din localitate susține performanța elevilor, iar în acest an Consiliu Local a alocat fonduri pentru premierea elevilor olimpici. 

 

Rezultate mica olimpiada de geografie ”TERRA”, destinata elevilor din clasele V-VII:

 

• Profesorul care i-a pregatit : MARILENA CORD ( Scoala Gimnaziala Calatele, judetul Cluj, aproape de Huedin)

 

• Rezultate: 9 premii la Olimpiada intr-un singur an scolar !

 

Faza Nationala:

 

- Premiul intai: SANDOR DANIEL 

 

- Premiul al-II-lea: TRIPON ANDRA

 

Faza Judeteana: 

 

- Premiul I : TRIPON ANDRA – cls a V-a

- Premiul II: SANDOR DANIEL - cls a VI-a

- 5 Mentiuni: -GIURGIU ANDREEA- Cls a V-a

- CIOBAN MARIA – cls a V-a

-TRIPON REBECA-cls a V-a

-PURCEL IONUT – cls a VI-a

- DOBRA MARIA- cls a VII-a

 

De asemenea au mai participat elevii TODEA RAUL si TRIPON ALEXANDRA.

 

MATERIAL OFERIT DE BANCA TRANSILVANIA

Comentarii Facebook