Ce se întâmplă cu Strategia pentru incluziunea romilor la Cluj? Prefectura a analizat măsurile aplicate în 2025
Prefectura Cluj monitorizează aplicarea Strategiei naționale pentru incluziunea minorității rome
Instituția Prefectului – Județul Cluj a găzduit o nouă ședință a Grupului de lucru mixt pentru minoritatea romă, în cadrul căreia au fost analizate măsurile implementate la nivel județean pentru incluziunea socială a cetățenilor români aparținând minorității rome, în conformitate cu Strategia națională 2022–2027.
Întâlnirea a avut loc la sediul Instituției Prefectului Cluj și a fost prezidată de prefectul județului, Maria Forna, în prezența subprefecților Maria Buzaș Fekete și Florentin Burz. La ședință au participat reprezentanți ai instituțiilor publice județene, ai autorităților administrației publice locale, ai structurilor de ordine publică, precum și ai mediului educațional, sanitar și social.
Tema principală a întâlnirii a vizat monitorizarea activităților desfășurate în perioada ianuarie – decembrie 2025, de către instituțiile membre ale Grupului de lucru mixt, în domeniile prevăzute de Strategia națională privind incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome. Discuțiile au urmărit evaluarea modului în care măsurile asumate la nivel local contribuie la reducerea excluziunii sociale și la îmbunătățirea accesului la educație, servicii medicale, ocupare și locuire.
Cercetare sociologică prezentată pentru municipiul Cluj-Napoca
Un punct important al ședinței a fost prezentarea unei cercetări sociologice privind aplicarea Strategiei naționale 2022–2027 la nivelul municipiului Cluj-Napoca. Analiza a fost susținută de Iuonas Norbert, președintele Uniunii Civice a Tinerilor Romi din România, și a vizat impactul real al măsurilor implementate asupra comunităților rome din oraș.
La întâlnire a fost prezent și Aurelian Roșianu, președintele Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, care a participat la discuțiile privind cooperarea dintre autorități și societatea civilă în procesul de incluziune socială.
Prefectul Cluj: strategiile trebuie transformate în rezultate concrete
În cadrul ședinței, prefectul județului Cluj, Maria Forna, a subliniat importanța colaborării între instituții și organizațiile civice pentru obținerea unor rezultate reale:
„Incluziunea socială a cetățenilor români aparținând minorității rome nu poate fi realizată fără un parteneriat real între instituții, autorități locale și societatea civilă. Este esențial să transformăm strategiile și planurile de acțiune în rezultate concrete, care să se reflecte direct în creșterea calității vieții și în respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor cetățenilor.”
Reprezentanții Instituției Prefectului Cluj au transmis că monitorizarea implementării Strategiei naționale va continua și în perioada următoare, cu accent pe coordonarea eficientă a tuturor actorilor implicați și pe adaptarea măsurilor la realitățile din comunitățile locale.
1 Comentariu