Miercuri 17 Decembrie

UMF Cluj sare în ajutorul studenților: Burse sociale suplimentate ca nimeni să nu rămână fără sprijin financiar!

UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj sprijină toți studenții eligibili cu burse sociale suplimentare

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj a anunțat că va suplimenta din fonduri proprii bugetul destinat burselor sociale, pentru a se asigura că toți studenții eligibili vor primi sprijin, chiar și după epuizarea fondurilor inițiale.

Decizia vine ca răspuns la modificările legislative adoptate în acest an, care au redus semnificativ fondul disponibil pentru burse sociale. Reprezentanții UMF Cluj subliniază că prioritatea universității este să nu lase niciun student care îndeplinește criteriile fără sprijin financiar.

„Prin această măsură, dorim să ne asigurăm că toți studenții care au cea mai mare nevoie de sprijin financiar vor putea beneficia de burse sociale, indiferent de limitele fondurilor inițiale”, au transmis oficialii universității.

Colaborare activă cu organizațiile studențești

UMF Cluj a mulțumit organizațiilor studențești – Organizația Studenților Mediciniști din Cluj, Organizaţia Studenţilor Farmacişti Cluj-Napoca și Organizația Studenților Stomatologi Cluj-Napoca – pentru dialogul constant și implicarea în reprezentarea intereselor studenților. Această colaborare strânsă a facilitat luarea deciziilor rapide și eficiente privind suplimentarea burselor.

Prin această inițiativă, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj reafirmă angajamentul de a sprijini studenții aflați în dificultate și de a asigura accesul egal la educație medicală de calitate.

Comentarii Facebook