Capcană la semafor pentru bicicliștii din centrul Clujului: Cel de peste drum nu se vede, cel din față e verde doar pentru înainte. Un clujean cere altul
Capcană la semafor pentru bicicliștii din centrul Clujului. Un clujean cere un semafor separat pentru virajul la stânga pe strada George Barițiu
Un clujean a sesizat autoritățile locale că bicicliștii care coboară pe lângă Centrul Comercial Central și vor să vireze la stânga pe strada George Barițiu nu au un semafor pe care să-l poată urmări clar.
Problema apare exact în momentul în care biciclistul ajunge în intersecție. Potrivit sesizării, semaforul de peste drum nu poate fi văzut din acel punct, iar bicicliștii ajung să-l confunde cu semaforul existent, care se face verde doar pentru cei care merg înainte.
„Cel de peste drum nu este vizibil când se ajunge în intersecție și se încurcă cu cel existent, care se face verde doar pentru mers în față”, se arată în mesajul transmis autorităților.
Pe scurt, cine vrea să facă stânga spre Barițiu are în față un semafor care nu i se adresează, iar pe cel care ar trebui să-l ghideze nu îl vede la timp. Pentru un biciclist aflat în mijlocul traficului din centrul orașului, confuzia asta nu e un detaliu.
Ce propune clujeanul
Soluția cerută e simplă: încă un semafor, dedicat virajului la stânga, pentru bicicliștii care coboară pe lângă Central și vor să intre pe strada George Barițiu.
Zona vizată este strada Regele Ferdinand, unde se află Centrul Comercial Central, la coborârea spre intersecția cu Barițiu. Sesizarea nu spune dacă în acest punct au avut loc incidente sau accidente cu bicicliști și nici de cât timp există situația descrisă.
0 Comentarii