Marti 22 Octombrie

Câine transportat de la Dej la Timişoara cu maşina primarului: "Trebuia sa ajunga la aeroport pentru o adopţie"

 

Un câine comunitar a fost transportat de la Dej la Timişoara cu maşina Primăriei Dej, pentru a putea fi adoptat în străinătate.

 

"Am trimis un colaborator al Fundatiei Vier Pfoten cu animalul din adăpostul nostru, la Timişoara, la o fundaţie din străinătate, în condiţiile în care reprezentanţii fundaţiei ne-au rugat să le oferim sprijin deoarece maşina le era defectă. Toată acţiunea a trebuit să se realizeze rapid, câinele urmând să fie transportat de pe aeroportul din Timisoara în străinătate pentru o adopţie internaţională. Transportul a fost realizat în luna iulie şi costul lui se ridică la aproximativ 350 lei, costul motorinei", precizează primarul Morar Costan, citat de dejeanul.ro.

 

Primarul Costan a spus că prin această "operaţiune" s-a deschis sirul adoptiilor internationale, care au ajuns la 21.

 

"Consider că gestul meu a fost unul benefic, prin care am deschis şirul adopţiilor internaţionale şi am stabilit legături cu fundaţii din strainătate, una dintre acestea în urmă cu o săptămână a şi trimis la adăpostul nostru 3 tone de hrană pentru animale", a mai spus Morar Costan.

Comentarii Facebook