Cabană de pe strada Făgetului, spartă și prădată de doi hoți

 

Doi bărbați sunt suspectați că au spart și furat mai multe bunuri dintr-o cabană situată pe strada Făgetului. 

 

La data de 12 februarie, ora 15.00, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie au depistat şi identificat pe Paul B. şi Florian S., din Cluj-Napoca, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prevăzută şi  pedepsită de  art.  208 al. art. 209 al.1 lit a şi i din Codul Penal. Fapta constă în aceea că la sfârşitul lunii ianuarie 2013 s-au deplasat pe strada Făgetului şi prin forțarea uşii de acces, au pătruns în interiorul unei cabane de unde au sustras două geamuri termopan, o casă de marcat, două burlane din tablă, două opritoare de zăpadă şi o folie de tablă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Purdea. 

 

Cei doi hoți au revenit și în 4 februarie, la aceeași cabană, de unde au sustras 20 bucăţi poşte din lemn. 

 

Prejudiciul cauzat în acest caz este de 7.000 de lei, fiind recuperat în proporție de 60% până în prezent.

 

Cei doi suspecţi sunt cercetaţi în stare de reţinere.

Comentarii Facebook