Bustul Regelui Decebal, dezvelit la Aeroportul Cluj. Anul se va termina cu alte SURPRIZE

 

Un bust al regelui dacilor, Decebal, a fost dezvelit în terminalul de plecări de la Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj.

 

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor desfășurate în cadrul Aeroportului cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri. Expoziţia inaugurată cu această ocazie a fost realizată de către Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, ”Asociația Identitate Culturală Contemporană” şi ”Asociația de promovare a activităților cultural-științifice Susținem Valorile”. 

 

Scopul acestei expoziţii, prezentate într-un spaţiu neconvenţional precum cel al unui aeroport este de a promova valorile de identitate culturală națională și obârșia neamului românesc, printr-o incursiune istorică în civilizația daco-romană. În cadrul evenimentului a avut loc și dezvelirea statuii lui Decebal.

 

Este o mare onoare şi bucurie pentru mine să pot lua parte la un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, organizat în cadrul Aeroportului Internaţional Cluj. Doresc să îi felicit pe toţi cei implicaţi în organizarea unei astfel de expoziţii în cadrul aeroportului, într-un context istoric cu atât de multe semnificaţii, iar managementului aeroportuar îi doresc mult succes în păstrarea statului de cel mai important aeroport regional al României, mulţi ani de acum încolo”, a afirmat Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului, Viorel Federiga. 

 

Dezvelirea bustului regelui Decebal la Aeroportul Internaţional Cluj, în anul Centenarului, reprezintă un simbol deosebit de important cu privire la unitatea poporului român de-a lungul timpului. Aviaţia militară din România a avut o contribuţie importantă la realizarea Unirii şi de asemenea, după acest moment istoric, a fost un factor important de coeziune şi apărare a neamului românesc”, a spus Directorul General al Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo.

 

Expoziția va putea fi vizitată începând din 19 noiembrie 2018, în corpul de legătură dintre cele două terminale de pasageri ale aeroportului.

 

Anul se va termina cu peste 3 milioane de pasageri pe Aeroportul din Cluj, dar și cu deschiderea unor noi porți de plecare, situate la etajul terminalului de plecări. Aceste noi porți de plecare vor ajuta la decongestionarea traficului de pasageri. 

Comentarii Facebook