Miercuri 24 Aprilie

Bătaie între tineri pe Calea Mănăștur! Unul dintre ei s-a pus în fața unei mașini

 

Trei tineri au fost implicați într-o bătaie pe Calea Mănăștur, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după miezul nopții.

 

Poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie în timpul efectuării serviciului de patrulare pe Calea Mănăştur, au intervenit pentru aplanarea unei altercaţii între două persoane. 

 

În fapt, din primele verificări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, un minor de 15 ani, care se afla într-un autoturism (autovehicul care putea fi condus de către o persoană care deţine permis de conducere categoria B1) condus de fratele său de 17 ani, a avut o altercaţie cu un tânăr de 20 ani, care le-a obstrucţionat accesul pe Calea Mănăştur.

 

Tânărul de 20 ani a fost transportat la UPU 1 Cluj-Napoca pentru acordarea de îngrijiri medicale, acesta prezentând leziuni uşoare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vornicu.

 

Poliţiştii l-au testat pe conducătorul autoturismului cu aparatul etilotest, constatând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

 

Cei doi fraţi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de ”lovire”, respectiv de ”conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. 

Comentarii Facebook